Managementul hiponatremiei

hiponatremia este o anomalie electrolitică importantă, cu potențial de morbiditate și mortalitate semnificative. Cauzele frecvente includ medicamentele și sindromul secreției inadecvate a hormonului antidiuretic (SIADH). Hiponatremia poate fi clasificată în funcție de starea de volum a pacientului ca hipovolemic, hipervolemic sau euvolemic. Hiponatremia hipervolemică poate fi cauzată de insuficiență cardiacă congestivă, ciroză hepatică și boală renală., Diferențierea dintre euvolemie și hipovolemie poate fi dificilă din punct de vedere clinic, dar un ajutor de investigare util este măsurarea osmolalității plasmatice. Hiponatremia cu o osmolalitate plasmatică ridicată este cauzată de hiperglicemie, în timp ce o osmolalitate plasmatică normală indică pseudohiponatremia sau sindromul de rezecție prostatică post-transuretrală. Concentrația urinară de sodiu ajută la diagnosticarea pacienților cu osmolalitate plasmatică scăzută., Concentrația mare de sodiu urinar în prezența osmolalității plasmatice scăzute poate fi cauzată de tulburări renale, deficiențe endocrine, sindrom osmostat resetat, SIADH și medicamente. Concentrația scăzută de sodiu urinar este cauzată de arsuri grave, pierderi gastrointestinale și supraîncărcare acută a apei. Managementul include instituirea tratamentului imediat la pacienții cu hiponatremie acută severă din cauza riscului de edem cerebral și encefalopatie hiponatremică., La pacienții cu hiponatremie cronică, restricția de lichide este pilonul principal al tratamentului, terapia cu demeclociclină rezervată utilizării în cazuri persistente. Trebuie evitată corecția rapidă pentru a reduce riscul mielinolizei pontine centrale. Diureticele cu buclă sunt utile în gestionarea stărilor hiponatremice edematoase și a SIADH cronice. În toate cazurile, identificarea cauzei hiponatremiei rămâne o parte integrantă a planului de tratament.